Primii pași, cu încredere
Creșa
Rița Veverița
Primii pași în afara mediului familiar încep cu nevoia copilului de siguranță, apropiere și încredere. La Creșa Rița Veverița, fiecare copil este cunoscut, înțeles și însoțit cu blândețe, în propriul său ritm.
Programul este dedicat copiilor cu vârste între 1 și 3 ani și este construit în jurul copilului: al siguranței sale emoționale, al relațiilor apropiate, al jocului, explorării și dezvoltării armonioase.

Grupe restrânse
Maximum 10 copii în grupa 1–2 ani.
Maximum 12 copii în grupa 2–3 ani.
Program flexibil
Integrare cu blândețe
Trei săptămâni de acomodare alături de părinte
11:00–12:00
Outdoor în fiecare zi
Joacă, mișcare și explorare într-o curte generoasă.
Integrare cu blândețe
„Integrarea cu blândețe” s-a născut din convingerea că începutul creșei reconfigurează universul întregii familii, nu doar al copilului.
Nu lăsăm această trecere în seama timpului, ci o construim împreună.
Timp de trei săptămâni, cel mic pășește în noua lui lume treptat, ocrotit de prezența caldă a părintelui.
Este un timp prețios în care educatorul învață să-i citească emoțiile, nevoile și micile tabieturi.
În același timp, părinții își găsesc liniștea cunoscând echipa care le va veghea copilul: de la educatori și personal medical, până la psihologul instituției.
Din acest spațiu de siguranță se naște triunghiul simbiotic copil – părinte – educator, unit prin încredere, comunicare și continuitate.
Nu lăsăm un suflet atât de mic să înfrunte singur necunoscutul. Îi pregătim noi brațele calde de acasă și o trecere lină, pas cu pas.




Grupe restrânse. Relații apropiate.
Fiecare copil are nevoie să fie cunoscut și înțeles
În primii ani, relația cu adultul contează enorm. De aceea, grupele sunt organizate astfel încât echipa să poată observa, înțelege și răspunde mai atent nevoilor fiecărui copil.
Fiecare grupă este însoțită de educatoare și îngrijitoare, prezente alături de copii în rutina și activitățile zilnice.
Grupa 1–2 ani
Maximum 10 copii
Grupa 2–3 ani
Maximum 12 copii

Un spațiu gândit în jurul copilului
Siguranță, libertate de mișcare și autonomie
Copilul are nevoie de un mediu în care să se poată mișca în siguranță, să exploreze liber și să descopere lumea în propriul ritm. De aceea, toate spațiile interioare pe care le folosește sunt organizate pe un singur nivel, fără scări interioare.
Într-un spațiu adaptat vârstei și modului său firesc de a se mișca, copilul capătă treptat încredere, își dezvoltă autonomia și are libertatea de a explora într-un cadru sigur și ușor de înțeles.
Pentru noi, siguranța înseamnă mai mult decât grijă și atenție. Înseamnă un mediu construit în jurul copilului, al nevoilor sale și al etapelor sale de dezvoltare.
Învățare prin joacă
La 1–3 ani, copilul descoperă lumea prin joacă
În primii ani de viață, copilul învață prin experiență directă: atinge, observă, ascultă, încearcă, repetă și descoperă. Joaca devine astfel modul său firesc de a înțelege lumea, de a-și exersa abilitățile și de a câștiga treptat încredere și autonomie.
Activitățile sunt adaptate vârstei, ritmului și nivelului de dezvoltare al fiecărui copil și urmăresc:
- dezvoltarea limbajului și a comunicării;
- dezvoltarea motricității fine și grosiere;
- explorarea senzorială;
- muzica, ritmul și mișcarea;
- poveștile și activitățile artistice;
- dezvoltarea autonomiei;
- relaționarea cu ceilalți;
- primele experiențe de recunoaștere și exprimare a emoțiilor.




Outdoor în fiecare zi
Un părculeț pentru joacă, mișcare și descoperire
Curtea generoasă de la Rița Veverița este un al doilea spațiu de învățare.
Copiii petrec timp afară în fiecare zi, prin joacă liberă, mișcare, explorare și activități adaptate vârstei.
Pentru noi, outdoor-ul nu este o activitate ocazională. Este parte din copilăria de fiecare zi.

Grijă completă
Fiecare moment al zilei contează pentru copil
În primii ani, copilul învață și se dezvoltă în fiecare moment al zilei – nu doar în timpul activităților, ci și la masă, la somn, în momentele de îngrijire sau în micile tranziții către autonomie.
De aceea, copilul este înconjurat de o echipă educațională și de îngrijire, personal medical permanent și psihologul instituției, care colaborează pentru a-i înțelege și susține nevoile.
Mesele, somnul, schimbarea scutecului, tranziția către oliță, renunțarea treptată la suzetă sau biberon și nevoia de obiecte de atașament sunt abordate cu răbdare și respect pentru vârsta, ritmul și particularitățile fiecărui copil.

Alimentație adaptată copilului
În fiecare etapă de creștere, copilul are nevoi nutriționale specifice. De aceea, meniul este sănătos, echilibrat și diversificat, verificat de un medic nutriționist și adaptat, atunci când este necesar, intoleranțelor alimentare.
Program de după-amiază
Dimineți împreună. După-amiezi în ritmul copilului.
Pentru unii copii, începutul zilei petrecut acasă, alături de familie, este parte din ritmul care li se potrivește cel mai bine. De aceea, la Creșa Rița Veverița există și varianta de program 13:00–18:30.
După-amiaza, copilul este însoțit într-un program adaptat vârstei și nevoilor sale, cu timp pentru joacă, explorare, mișcare, activități outdoor, relaționare și experiențe de învățare potrivite etapei de dezvoltare.
Fiecare moment al programului este gândit astfel încât copilul să se simtă în siguranță, să poată explora în propriul ritm și să se bucure de relații apropiate și de o rutină previzibilă.

13:00–18:30
Mai mult timp împreună dimineața.
O după-amiază construită în jurul copilului.
Rutina Zilnica
Cum arată o zi la Creșa Rița Veverița?
Reperele unei zile în programul 08:00–18:30
- Primire
- Triaj medical
- Mic dejun
- Joc și explorare
- Gustare
- Activități senzoriale / motrice
- Outdoor
- Prânz
- Somn și odihnă
- Gustare
- Activități / joacă / outdoor
- Plecare
Primul pas îl facem împreună
Hai să ne cunoaștem înainte să alegi
O creșă nu se alege doar din fotografii sau dintr-o listă de servicii.
Vino să ne descoperi!
Primul pas îl facem împreună.
